Manastirea Moldovita

Originea sa nu este cunoscută cu precizie, însă tradiţia o aminteşte încă din perioada voievozilor Muşatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410 cu întregul ansamblu de contrucţii, având hramul Buna Vestire şi fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldoviţa s-a bucurat de privilegii şi din partea lui Ştefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul a confirmat mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci şi privilegii comerciale, care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova.
Ctitoria lui Alexandru cel Bun a rezistat până la sfârşitul sec. al XV-lea, când s-a prăbuşit din cauza unor alunecări de teren. Ruinele se văd şi astăzi la 500 m distanţă de actuala construcţie. Dorind să continue existenţa aşezământului, voievodul Petru Rareş îi schimbă amplasamentul şi construieşte în 1532 noua biserică (păstrată până astăzi), închinând-o aceluiaşi hram. Tot atunci mănăstirea a fost împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreaţă. Pe ruinele fostelor chilii a fost ridicată în perioada 1610-1612 clisiarniţa (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuţi, pentru păstrarea odoarelor bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti.